jocul si zambetul octombrie 28, 2009

imi place sa vorbesc despre lucruri care fac placere sufletului, sa ma uit in interiorul meu, sa ma analizez, sa ma cunosc si sa-mi dau seama – prin introspectie sau ajutata de altii – cum sa-mi modific/corectez anumite trasaturi de caracter de care nu sunt multumita. o operatie estetica a sufletului, daca vrei. fiecare persoana care a contat la un moment dat pentru mine m-a facut sa realizez incetul cu incetul cum sunt alcatuita, ce ma deosebeste, ce puncte slabe am si care sunt cele puternice si cum ma vad din exterior. tuturor le multumesc, chiar daca unora le-am spus-o si personal de multe ori. nu pot sa nu observ ca de fiecare data sunt aceiasi oameni, fara exceptie.

ma tot gandesc la cum am evoluat, sau nu (dupa caz) si cum as putea sa definesc locul in care sunt acum, la cum ma vad, simt si visez. Am uitat sa zambesc. viata este compusa din atatea planuri, dorinte, discutii, incercari, sperante, relatii etc. cu care trebuie in fiecare moment sa jonglezi abil, pentru a nu strica echilibrul. este ca un puzzle infinit in care singur iti pui piesele acolo unde consideri ca este important pentru tine pana obtii ceea ce ai nevoie. vad oameni care de multe ori nu reusesc sa potriveasca piesele si raman agatati in acea dorinta, speranta, idee, relatie care nu functioneaza. se blocheaza si se complac, nereusind sa treaca la nivelul urmator. schimba piesele, schimba jocul, schimba perspectiva, schimba literele din cuvinte daca nu functioneaza.

la un moment dat, jocul se va implini de la sine. nu uita sa zambesti, o faci pentru tine.

Lipsa curajului naste monstii octombrie 12, 2009

Curajul este o calitate care lipseste multor oameni….Fie ca ne e frica de esec sau de a parea ridicoli in fata altora, lipsa curajului ne costa uneori foarte scump. Zilnic am parte in jurul meu de astfel de exemple: ne e frica la servici sa spunem ce simtim cu adevarat despre un proiect anume de frica sa nu fim dati afara, sau ne e frica sa ne asumam responsabilitatea pentru ca nu avem incredere suficienta in noi sau ne e frica sa investim in necunoscut din simplul ca exista o mare probabilitate de esec. ne e frica sa ne rupem de trecut din cauza unei strangeri de inima care ne spune ca “poate nu va mai fi niciodata la fel”. lipsa curajului ne schimonoseste ca oameni, ne mutileaza sufletul si ne face slabi, urati. uitam in schimb un lucru extrem de important pentru evolutia noastra ca individ. reversul medaliei iti poate oferi cel mai mare castig posibil, chiar mai mult decat ti-ai imaginat vreodata si curajul de a o lua pe o cale nebatatorita sau cu care multi nu sunt de acord au dus multi oameni pana acum pe culmile celor mai rasunatoare succese.

si cand spun succes, nu ma gandesc neaparat la realizari demne de bill gates sau steve jobs, ci la ceva mai tangibil, la o frunte ridicata cu mandrie ca ti-ai asumat responsabilitatea, si cu ea, succesul sau esecul unei idei, la respectul castigat in fata colegilor pentru a spune franc si onest ce gandim fara vreun tremur in glas, la fericirea cu care te poti trezi intr-o dimineata dupa ce ai inchis usa trecutului si la lumina cu are te izbeste soarele daca ai curajul sa te uiti la el.

Suntem ceea ce ne fac altii sa fim… iunie 9, 2009

Este incredibil cat de mult te poate influenta un singur om. Printr-o singura discutie, un simplu telefon, un SMS scurt, chiar si o privire fugara. Sunt momente peste care trecem imediat, fara sa ne dam seama ca, acolo undeva, acea fractiune de secunda a ramas intiparita in subconstient. Si nici nu mai apuci sa le spui cat de mult le datorezi pentru acel moment, insignifiant poate pentru cel care l-a oferit, dar care tie probabil ti-a schimbat intreaga zi. Unora intregul curs al vietii.

Orice interactiune cat de mica, te schimba in ceva ce nu erai acum o secunda. Si urmatoarea secunda, te mai schimba cu o alta secunda si te trezesti dupa un timp…”wow, ce m-am schimbat”…Si e imposibil sa-mi aduc acum multumirile tuturor celor care mi-au daruit din secundele lor. Celor care au vazut in mine o sclipire, fara ca eu sa simt nimic deosebit. Celor care m-au ajutat, fara sa-mi dau seama ca in realitate aveam nevoie. Celor care mi-au dat un sut in fund, cand eu consideram ca sunt prea duri. Celor care mi-au deschis usa, fara ca eu sa inteleg de ce. Acum inteleg.

2% pentru SMURD mai 13, 2009

Ideea mi-a venit cand am citit postul lui Arhi.

Si am avut cateva motive:
1. da, poate si banii mei vor “salva” o viata. Daca o milisecunda conteaza ca sa-ti salvezi viata, de ce n-ar conta si un 1 leu?
2. oamenii astia fac lucruri incredibile. Nu o data, am vazut ca singurul echipaj care venea in cea mai grea misiune, acolo unde nu puteai ateriza sau ceva statea sa explodeze, era cel de la SMURD.
3. lucreaza din pasiune, nu pentru bani. Nu am vazut pe nimeni sa “cerseasa” din partea lor, organizand evenimente.

Sunt multe organizatiile pentru care as fi dat acesti bani…oare ce s-a intamplat cu banii mei in anii cand nu i-am directionat eu undeva? Mi-e frica sa ma si gandesc…oi avea si eu o janta de Ferrari la Casuneanu?

La ce planuri? aprilie 17, 2009

Obisnuiam cand eram mica sa-mi fac multe planuri. O sa fac asta, si asta, si asta, si aveam o lista enorma de lucruri pe care trebuia sa le fac, cu dead-line frumos, strategie, bla bla. Pe langa faptul ca nu am faccut nici jumatate din acele lucruri, in timpul pe care mi-l alocasem, am pierdut alt timp doar gandindu-ma la ele, planificandu-le, punandu-le pe hartie pe cele pe care le consideram si cele mai importante. Evident, alte oportunitati au trecut pe langa mine, ca deh, eu aveam lista mea.

Desi la 20 de ani ma gandeam ca stiu sigur, sigur cum va fi viata mea la 30 de ani, acum imi vine sa-i dau “eu”-lui de atunci doua palme dupa ceafa. Sau la intrebarile de genul “Cei vei face peste 5 ani?” aveam deja cateva varianta super cool despre unde sa fiu (acum nu mai tin minte ce ziceam sa conving la interviuri ). Habar n-aveam ce vroiam sa fac, ce-mi placea cu adevarat si ce nu….

Ideea este simpla. De ce sa-ti mai faci planuri cand stii sigur ca se intampla ceva si nu-ti vor iesi? Acum doi ani m-am gandit sa nu-mi planific vacanta de vara, ci doar sa ma sui in masina si sa ma intorc in Bucuresti peste 2 saptamani, si a fost cea mai frumoasa vacanta ever. Sau sa planific o intalnire in cel mai mic detaliu posibil si sa ma uit nepuntincioasa la cum apare ceva si se contramandeaza, iar eu nu pot sa fac nimic. Sau sa pun benzina la motoreta la iesirea de pe autostrada Soarelui, cu cel mai mare chef de drum si de ajuns la mare din lume, si la km 50 sa fac pana. (aia a fost fun rau!)

De atunci, gata cu planurile! Gata cu o sa ajung acolo, o sa fac aia si aia…Bine, planificam la servici ce si cum, dar in ceea ce ma priveste, la nivel personal, nu mai planific nimic.

Deja am avut o mega supriza placuta, care daca ar fi fost planificata, sigur nu s-ar fi intamplat.

Ma gasiti la Metropotam… decembrie 19, 2008

…ce sa fac daca ma “place” lumea …Cei de la Metropotam (multam Jen ) au fost super draguti si au decis sa puna un profil despre mine…

Enjoy

…iti amintesti de lucurile simple? august 15, 2008

…sau esti mereu incruntat spre servici, cu telefonul in mana si geanta de laptop in alta, mergand cu pasul mare si apasat si tipand in urechea interlocutorului la 9 dimineata cum ca de ce nu ti-a vazut acel important mail pe care i l-ai dat la 11 noapte si despre care probabil nici nu-l intereseaza?

Ia opreste-te – daca ai curaj si nu ti-e frica ca lumea o sa se sfarseasca daca tu nu vei mai parea asa important si nu-ti mai dai aere cu telefonul tau smecher, iesind din masina ta fitzoasa, proaspat scoasa de la spalatorie! Ai fost si tu odata un om vesel, radeai, nu? nu te bucurai si tu odata cand nu erai asa important, de lucrurile mici si aparent nesemnificative ca o raza de soare dimineata spre servici, sau un ciripit de pasari cand te-ai trezit sau parfumul unei domnisoare care a trecut pe langa tine in fuga?

…eu am facut asta (exceptand faza cu parfumul domnisoarei ) si mi-am adus aminte de o dimineata cu soare, cand adia vantul in geam si auzeam pasarele pe cum ma trezeam, cand m-am imbracat cantand, cand am coborat dansand pe scari si am salutat in trecere o batranica care se uita pe geam si, intr-un final, m-a intampinat un glas care mi-a spus….”ce frumoasa esti!”…

Exista dependenta de oameni? august 13, 2008

Am observat recent ca in jurul meu sunt multi oameni care pur si simplu nu se pot detasa de altcineva, indiferent de cat incearca celalalt sa-i indeparteze, in maniere mai mult sau mai putin ortodoxe. Stau sa ma intreb daca sunt niste relatii normale sau le putem arunca in oala de “dependente”, care trebuiesc tratate ca niste boli adevarate si dupa vindecare pacientul isi reia o viata normala?

Exista dependenta de oameni? Cele mai raspandite si recunoscute ca fiind dependente sunt in primul rand cele de droguri, alcool sau sex. Dar dependenta de oameni? Se trateaza la fel ca restul? Ce face un om sa ajunga dependent de prezenta altuia, astfel incat lipsa lui ii provoaca stari tot mai ciudate?

Lasand la o parte modul in care fiecare dintre noi reactioneaza si se comporta dupa o despartire – plans, ras, indiferenta – sau felul in care am incheiat-o, sunt oameni care raman “agatati” chiar si la o perioada lunga de timp dupa terminarea efectiva a relatiei. Ok, unora ni se face dor, vedem ca nu mai gasim pe cineva care fosta/fostul, ni se pare ca am face orice daca s-ar intoarce (mare neadevar), ne julim coatele de atata tarat dupa ea/el, dar totusi?!?…lucrurile au o limita…unii trec peste ea si li se pare normal, altii o vad ca pe o hartuire, un act al unor oameni nebuni. Poate totusi nu sunt nebuni ci…bolnavi? Pot suferi de dependenta?

Ridica-te si mergi mai departe
Primul pas, ca in fiecare dependenta, este constientizarea problemei – ok, eu ma dau cu capul de pereti si celalalt ma ignora. Au trecut totusi 6 luni. Am o problema? Fiecare isi poate da cu usurinta seama dupa reactia celuilalt fata de el/ea dupa perioada de gratie. Daca vezi ca are pe altcineva, guess what, probabil e mai bine sa-ti vezi de viata ta.

Inchipuie-ti ca te sui pentru prima oara pe patine cu rotile. Te impiedici, mai cazi, incerci sa-ti gasesti un echilibru, cu sau fara punct de sprijin, ideea de baza este ca trebuie cumva sa inveti sa mergi pe ele. Daca iti gasesti un punct pe care sa te focalizezi, undeva unde stii ca vrei sa ajungi, iti va fi mai usor sa vizualizezi “trasa”. Si asa incepi sa iti gasesti echilibru.

Acum uite-te in oglinda si intreaba-te: esti dependent de cineva?

La capătul pământului… iulie 30, 2008

…satanistele se jură că o să fie fun…vă zic când mă întorc cum a fost…;)

…

Ştie cineva să piardă? mai 11, 2008

Ascultam o melodie care zicea în mare aşa – “va veni o zi când vei pierde şi tu…şi poate nu vei mai greşi”…oare eu ştiu să pierd? oare învăţ vreodată din greşelile mele? – m-am întrebat…nu, nu ştiu – veni, mai repede decât mă aşteptam, şi răspunsul prompt al subconştientului meu…conştientul n-a vrut sa zică nimic, probabil ştia el ce ştia

ok…păi să văd de ce (presupunând că nu am pus la îndoială nicio secundă răspunsul de mai sus, şi, nu, nu l-am pus, bazându-ma pe experienţele mele anterioare). De ce nu ştim să pierdem? Nu ştiu despre alţii şi nici nu m-ar ajuta experienţele lor personale, probabil pentru ca în general lucrurile pe care le pierd sunt lucrurile în care cred cu adevărat…nu vorbesc aici de a-ţi pierde cheile de la maşina, un elastic de păr, trenul sau telefonul. Mă refer la acele lucruri care contează cu adevărat – a pierde un prieten, a pierde ocazia de a cere iertare cuiva care înseamnă ceva pentru tine, a pierde timpul, a pierde încrederea etc…Nu, nu ştiu să pierd aceste lucruri, încă învăţ ce înseamnă asta şi e al dracului de greu să ştii ce ai pierdut şi să mergi mai departe. Ai impresia ca nu le vei mai întâlni niciodată în viaţă, că nu vei mai trăi aşa ceva never ever şi rămâi “agăţat” în trecut fără să-ţi dai seama, fără să poţi cu adevărat să te eliberezi pentru că…nu ştii să pierzi.

Ce înseamnă să ştii să pierzi până la urmă? Toţi rămânem cu frustrări ale lucrurilor care nu au mers bine, cu întrebări de genul “what if”, care te urmăresc mereu, îţi stau pe cap, până când adormi şi uiţi de ele. Iar când te trezeşti, se trezeşte si frustrarea în tine. Ştie cineva să piardă? Sau doar să uite pe moment?