jocul si zambetul octombrie 28, 2009

imi place sa vorbesc despre lucruri care fac placere sufletului, sa ma uit in interiorul meu, sa ma analizez, sa ma cunosc si sa-mi dau seama – prin introspectie sau ajutata de altii – cum sa-mi modific/corectez anumite trasaturi de caracter de care nu sunt multumita. o operatie estetica a sufletului, daca vrei. fiecare persoana care a contat la un moment dat pentru mine m-a facut sa realizez incetul cu incetul cum sunt alcatuita, ce ma deosebeste, ce puncte slabe am si care sunt cele puternice si cum ma vad din exterior. tuturor le multumesc, chiar daca unora le-am spus-o si personal de multe ori. nu pot sa nu observ ca de fiecare data sunt aceiasi oameni, fara exceptie.

ma tot gandesc la cum am evoluat, sau nu (dupa caz) si cum as putea sa definesc locul in care sunt acum, la cum ma vad, simt si visez. Am uitat sa zambesc. viata este compusa din atatea planuri, dorinte, discutii, incercari, sperante, relatii etc. cu care trebuie in fiecare moment sa jonglezi abil, pentru a nu strica echilibrul. este ca un puzzle infinit in care singur iti pui piesele acolo unde consideri ca este important pentru tine pana obtii ceea ce ai nevoie. vad oameni care de multe ori nu reusesc sa potriveasca piesele si raman agatati in acea dorinta, speranta, idee, relatie care nu functioneaza. se blocheaza si se complac, nereusind sa treaca la nivelul urmator. schimba piesele, schimba jocul, schimba perspectiva, schimba literele din cuvinte daca nu functioneaza.

la un moment dat, jocul se va implini de la sine. nu uita sa zambesti, o faci pentru tine.

Tu ce hobby-uri ai? octombrie 22, 2009

cineva mi-a spus o data sa ma feresc de oamenii fara hobby-uri pentru ca sunt niste indivizi periculosi. desi sunt de acord cu aceasta observatie, nu pot sa nu remarc ca mai degraba imi este mila de ei, decat teama. un om fara nicio placere in viata, alta de a manca si a bea, este demn de mila. emotia realizarii unui lucru care iti face placere, a simplei contemplari a continutului siropos a unei carti bune sau oboseala fizica inegalabila ce vine in urma unui obositor exercitiu la sala sau in aer liber imi este greu de inlocuit cu orice altceva. spiritul, la fel ca si corpul, trebuie hranit in egala masura, daca nu uneori, putin mai mult.

nu de putine ori m-am gandit daca as putea trai dintr-un “simplu” hobby. m-as vedea de exemplu facand pantofi toata viata, in toate formele si culorile care mie imi plac inainte de orice, sau as trai cu placere oricand practicand diferite sporturi, mai mult sau mai putin raspandite in romania. daca voi avea la un moment dat de ales, cu siguranta “i would not spend an eye blink thinking” si fara regrete. cine are cel putin un hobby in care se refugiaza dupa servici sau in momentele dificile cand lumea exterioara pare cel putin neprietenoasa, stie cu siguranta cu cata bucurie te indrepti catre acel lucru care stii ca niciodata nu te va dezamagi.

Lipsa curajului naste monstii octombrie 12, 2009

Curajul este o calitate care lipseste multor oameni….Fie ca ne e frica de esec sau de a parea ridicoli in fata altora, lipsa curajului ne costa uneori foarte scump. Zilnic am parte in jurul meu de astfel de exemple: ne e frica la servici sa spunem ce simtim cu adevarat despre un proiect anume de frica sa nu fim dati afara, sau ne e frica sa ne asumam responsabilitatea pentru ca nu avem incredere suficienta in noi sau ne e frica sa investim in necunoscut din simplul ca exista o mare probabilitate de esec. ne e frica sa ne rupem de trecut din cauza unei strangeri de inima care ne spune ca “poate nu va mai fi niciodata la fel”. lipsa curajului ne schimonoseste ca oameni, ne mutileaza sufletul si ne face slabi, urati. uitam in schimb un lucru extrem de important pentru evolutia noastra ca individ. reversul medaliei iti poate oferi cel mai mare castig posibil, chiar mai mult decat ti-ai imaginat vreodata si curajul de a o lua pe o cale nebatatorita sau cu care multi nu sunt de acord au dus multi oameni pana acum pe culmile celor mai rasunatoare succese.

si cand spun succes, nu ma gandesc neaparat la realizari demne de bill gates sau steve jobs, ci la ceva mai tangibil, la o frunte ridicata cu mandrie ca ti-ai asumat responsabilitatea, si cu ea, succesul sau esecul unei idei, la respectul castigat in fata colegilor pentru a spune franc si onest ce gandim fara vreun tremur in glas, la fericirea cu care te poti trezi intr-o dimineata dupa ce ai inchis usa trecutului si la lumina cu are te izbeste soarele daca ai curajul sa te uiti la el.

10 lucruri pe care le-am invatat ca PR octombrie 9, 2009

Mi se mai intampla unori sa rememorez evolutia mea in cariera, oamenii care m-au ajutat in munca mea si lucrurile bune dar, mai ales cele rele care mi s-au intamplat si pe care mi le-am insusit ca pe o critica constructiva pentru a evolua.

Iata 10 dintre ele:

- fii deschis si comunica direct
- nu presupune niciodata ca lucrurile sunt ceea ce par a fi, intotdeauna verifica informatiile primite.
- daca apare o problema, cel mai bine o rezolvi direct, cu persoana in cauza.
- orice realizare trebuie sarbatorita impreuna cu echipa si promovata.
- asuma-ti greselile si invata sa accepti criticile intr-un mod constructiv, fara sa le consideri un afront la nivel personal.
- mereu stai in cautarea lucrurilor unice si senzationale pe care sa le poti comunica. Ele exista, trebuie doar sa te concentrezi destul de mult pentru a le si consitientiza.
- ajutorul colegilor din echipa este esentiala.
- respecta cuvantul dat si promisiunile facute, indiferent ca vorbesti cu top managementul sau un simplu coleg.
- verifica informatiile din mai multe surse interne. Este posibil sa dai peste mici discrepante, care iti pot salva reputatia.
- small details make the big picture.

Despre colegi si “colegi” octombrie 8, 2009

In cele mai multe “aglomeratii” de oameni, fie ca sunt organizatii mari sau mici, departamente din aceeasi companie, sau pur si simplu grupuri cu interese similare, exista neaparat si unul sau doi “breji”, acei samburi de scandal carora totul le pute si nimeni nu e mai priceput ca ei la….orice.

Acestia se numesc “oameni toxici”, factori negativi intr-o organizatie care mai devreme sau mai tarziu vor ajunge sa erodeze orice echipa oricat de multa unitate si motivare exista intre ei.

Astfel daca in cadrul organizatiei angajatii “toxici” sunt tolerati si numarul acestora creste pot apare urmatoarele fenomene:
- reducerea cooperarii si a creativitatii pe plan organizational
- diminuarea efortului suplimentar pe care in mod normal angajatii l-ar depune (atunci cand sunt pasionati de ceea ce fac, cand isi doresc sa aiba rezultate excelente etc)
- competitie interna disfunctionala (cu efecte negative)
- scaderea abilitatii organizationale de a atrage si retine “cei mai buni” oameni in companie

Ce actiuni se pot lua pentru a elimina efectele produse de angajatii “toxici”?
Managerii care sunt decisi sa construiasca si sa mentina un mediu de lucru civilizat sunt constienti ca trebuie avute in vedere un set de actiuni (si nu doar interventii punctuale).

Cu angajatii “toxici” (fie ca au performante slabe sau excelente) trebuie actionat imediat, astfel incat ei sa realizeze rapid (ori sa li se spuna) ca au facut o anumita actiune neacceptata. Ei trebuie sa isi ceara scuze, sa reflecte la comportamentul / atitudinea lor si sa se schimbe. Repetarea unor astfel de comportamente nu poate insemna decat concedierea (intr-o forma directa sau indirecta).

Practic, cand vorbim de angajati “toxici” ne putem gandi ca este vorba de un fenomen contagios care trebuie tratat ca atare. Daca nu este oprit la timp se imprastie si “imbolnaveste” intregul departament / organizatie. Atentie insa, compromisul de a nu concedia imediat un angajat “toxic”, in general se intoarce ca un bumerang impotriva organizatiei si genereaza costuri importante.