imi place sa vorbesc despre lucruri care fac placere sufletului, sa ma uit in interiorul meu, sa ma analizez, sa ma cunosc si sa-mi dau seama – prin introspectie sau ajutata de altii – cum sa-mi modific/corectez anumite trasaturi de caracter de care nu sunt multumita. o operatie estetica a sufletului, daca vrei. fiecare persoana care a contat la un moment dat pentru mine m-a facut sa realizez incetul cu incetul cum sunt alcatuita, ce ma deosebeste, ce puncte slabe am si care sunt cele puternice si cum ma vad din exterior. tuturor le multumesc, chiar daca unora le-am spus-o si personal de multe ori. nu pot sa nu observ ca de fiecare data sunt aceiasi oameni, fara exceptie.
ma tot gandesc la cum am evoluat, sau nu (dupa caz) si cum as putea sa definesc locul in care sunt acum, la cum ma vad, simt si visez. Am uitat sa zambesc. viata este compusa din atatea planuri, dorinte, discutii, incercari, sperante, relatii etc. cu care trebuie in fiecare moment sa jonglezi abil, pentru a nu strica echilibrul. este ca un puzzle infinit in care singur iti pui piesele acolo unde consideri ca este important pentru tine pana obtii ceea ce ai nevoie. vad oameni care de multe ori nu reusesc sa potriveasca piesele si raman agatati in acea dorinta, speranta, idee, relatie care nu functioneaza. se blocheaza si se complac, nereusind sa treaca la nivelul urmator. schimba piesele, schimba jocul, schimba perspectiva, schimba literele din cuvinte daca nu functioneaza.
la un moment dat, jocul se va implini de la sine. nu uita sa zambesti, o faci pentru tine.




















